Povestea mea. Coachingul m-a ales pe mine și-am înțeles, în sfârșit, de ce.
- By Andreea Giurgilă
- In Coaching, NLP

De mai bine de 9 ani vorbesc despre transformările altora. Despre cum se schimbă viața unui om când cineva îl ascultă și îl însoțește cu adevărat. Despre curaj, claritate, încredere și proces.
Dar niciodată nu am vorbit despre primul meu proces de coaching.
Despre mine — nu ca facilitator, ci ca om.
Om care a trecut prin întuneric, și care a învățat să-și aprindă singur o frontală.
Totul a început acum 12 ani, într-o perioadă în care viața mea se clătina din temelii.
Trăiam un haos interior căruia nu-i puteam da un nume, dar care m-a forțat să pornesc o căutare. Să mă caut pe mine.
Această căutare m-a dus către NLP.
Am început cu NLP Practitioner cu Daniel Bichiș, am continuat cu Master NLP, Inteligență Emoțională și, în cele din urmă, Coaching NLP. Fiecare pas a fost o oglindă și o ușă.
Și atunci am simțit, prima dată cu adevărat, că nu mai pot fugi de mine.
Că această meserie este misiunea mea.
Deși aveam o diplomă în Psihologie, m-am căutat o vreme prin corporații.
Dar pătrățica în care eram pusă mă strângea.
Nu-mi place să fac doar o activitate. Eu simt nevoia să creez, să explorez, să simt că aduc valoare în moduri vii, diverse.
Așa că m-am întors pentru o perioadă la o veche pasiune: hair stylingul.
Credeam că acolo pot conecta creativitatea cu lucrul cu oamenii. Și așa a fost. Dar căutarea nu se încheiase.
În 12 ani de drum, am devenit mult mai mult decât coach.
Am devenit antreprenor, creator, ghid, explorator.
Am învățat: să editez video, când am avut vlogul montan, să creez site-uri, postări, cursuri, emailuri, să învăț contabilitate, financiar, marketing și gândire strategică. Să mă las inspirată de oamenii cu care lucrez și, mai ales, să rămân OM.
Coachingul nu e doar o meserie pentru mine.
Este spațiul în care mi-am reconstruit identitatea.
Este containerul care mi-a permis să îmi exprim vocația, valorile și pasiunile.
Pentru mine, coachingul nu se oprește la partea emoțională sau mentală. Am o abordare holistică, în care integrez și sănătatea fizică și spirituală. De ani buni, pasiunea mea pentru plantele medicinale și pentru flora comestibilă spontană mi-a arătat că natura are resurse incredibile de vindecare. În sesiunile mele, îi ghidez pe oameni să-și găsească echilibrul nu doar în gânduri și emoții, ci și în felul în care trăiesc, se hrănesc și se reconectează cu corpul lor.

În ultimii ani, am început să duc această poveste și în afara cabinetului – la televizor, în emisiuni în care am vorbit despre programul transformațional de coaching pe munte, despre NLP și puterea proceselor de reconectare cu sinele prin natură. Pentru mine, fiecare apariție a fost o extensie a muncii mele – un mod de a planta semințe în inimile celor care poate nu știau că se poate și altfel.
De peste 17 ani merg pe munte. Acolo m-am regăsit de fiecare dată când viața m-a încovoiat. Acolo am ascultat, m-am ascultat, m-am liniștit.

În ultimii 8 ani am simțit o nevoie profundă de a contribui.
Am făcut voluntariat – în coaching (sunt membru ICF din 2017), dar și în zona montană: cu Asociația Montană Carpați și Asociația în Slujba Muntelui.
Am remarcat trasee, am făcut ecologizări, am pus umărul acolo unde am simțit că e nevoie.
Dansul este o altă formă de libertate pentru mine.
Am dansat latino, tango, lindy hop, dans popular — încă din facultate.
Nu contează stilul. Contează bucuria, prezența, viața care curge prin corp.
Gătitul este pasiunea care mă aduce în prezent. Iar de ceva timp, îmi place să gătesc în natură, cu plante comestibile din flora spontană. Mă apropie de un stil de viață mai sustenabil – o direcție spre care merg, cu pași răbdători și asumați.
Viața personală nu a fost lipsită de încercări.
Am trăit o relație de 7 ani, o căsnicie care s-a încheiat în momentul în care am înțeles, amândoi, că drumurile noastre ne cheamă în alte direcții. A fost dureros. Dar am învățat că iubirea înseamnă și libertate. Că oamenii trebuie lăsați să se transforme cum simt.
Am avut relații care m-au învățat lecții grele. Și valoroase.
Familia este una dintre valorile mele fundamentale. La fel și evoluția.
Toate aceste trăiri m-au făcut mai blândă, mai empatică, mai prezentă. Ințelepciunea, pentru mine, nu a venit din cărți. Ci din drumuri lungi, din încercări, din renunțări, din a alege să fiu în fiecare zi puțin mai adevărată cu mine.
Nu vorbesc doar din cărți sau din certificări.
Vorbesc din viață.
Vin de la țară.
Am crescut într-o familie cu valori religioase și profunde – iubire, susținere, dăruire.
Am plecat de mică de acasă ca să cresc. Dar rădăcina mea a rămas acolo.
„Cu picioarele goale pe pământ.”
Acela a fost primul meu proces de coaching.
Și, cumva, a fost o viață întreagă.
—
Sunt Andreea Giurgilă. Coach profesionist. Om în căutare și în prezență.
Și azi, mai mult ca oricând, aleg să-mi spun povestea – pentru că poate, acolo, între rânduri, cineva se regăsește.
Și poate își aprinde și el, pentru prima dată, frontala.

- Contact Me Now
- 0720.191.164
- andreea@go2coaching.ro
București
Acum este momentul tău!
Dacă povestea mea rezonează cu tine și simți că e timpul să îți scrii propria poveste de transformare, te invit să facem asta împreună.
Programează o sesiune 1:1You may also like

50 citate spirituale care te ajută să evoluezi în fiecare zi
- 28/11/2025
- by Andreea Giurgilă
- in Coaching
