Triunghiul Dramatic în cuplu: cum să ieși din dramă

Fiecare relație trece prin suișuri și coborâșuri. Ne dorim iubire și apropiere, dar uneori alunecăm – fără să știm – într-un joc emoțional care ne obosește și ne îndepărtează. Psihologul Stephen Karpman a numit acest tipar relațional Triunghiul Dramatic, în care ne putem regăsi, pe rând, în rolurile de Victimă, Salvator sau Persecutor.

Deși par justificate, aceste roluri creează tensiune, frustrare și lipsă de asumare. Vestea bună? Putem ieși din acest ciclu. Coach-ul David Emerald propune o alternativă sănătoasă: Triunghiul Împuternicirii, în care Victima devine Creator, Salvatorul devine Antrenor, iar Persecutorul se transformă în Provocator.

Această schimbare de perspectivă ne ajută să construim relații conștiente, bazate pe responsabilitate, comunicare și maturitate emoțională.

În continuare, vei afla cum să recunoști dinamica în cuplul tău și ce pași poți face pentru a ieși din dramă.

Ce este triunghiul dramatic?

Triunghiul dramatic, cunoscut și sub denumirea de Triunghiul Karpman, a fost introdus de psihoterapeutul Stephen Karpman și este un tipar de interacțiune care joacă un rol esențial în Analiza Tranzacțională. Acesta descrie dinamici relaționale toxice care pot apărea atât în relațiile intime, cât și în contexte profesionale.

Victima

Aceasta este persoana care adesea caută să câștige compasiunea celor din jur, dar paradoxal atrage un Persecutor pe care îl provoacă în mod inconștient să o agreseze. Victima își câștigă „puterea” prin manipularea vinovăției Persecutorului, rămânând astfel prinsă într-o relație abuzivă.

Salvatorul

De obicei apreciat în societate, Salvatorul este rolul cel mai admirat de ceilalți, deoarece pare să fie „eroul” care ajută pe toată lumea. Totuși, în spatele acestui rol se află o nevoie ascunsă de a se valida și de a hrăni ego-ul propriu. Salvatorul își oferă ajutorul fără a fi solicitat și, adesea, ajunge să se simtă frustrat și neînțeles.

Persecutorul

Persecutorul (sau Călăul): Este figura dominantă din relație, care își exercită puterea prin control, abuz și critici. Deși este adesea considerat „personajul negativ”, Persecutorul poate fi găsit nu doar în relațiile abuzive, ci și în mediul profesional, unde manipulează și intimidează persoanele mai vulnerabile.

Cum este format triunghiul dramatic?

De ceva timp, mă gândesc la cât de des vedem acest triunghi în ficțiune. În viața reală, aceste roluri alimentează dinamici pasiv-agresive. Când ne identificăm (conștient sau nu) cu unul dintre roluri, căutăm adesea să evităm responsabilitatea pentru propriile noastre motivații și acțiuni.

• Cei care joacă rolul de Persecutor sunt consumați de vinovăție și autocritică.

• Cei care joacă rolul de Victimă așteaptă să fie salvați și manipulează prin vină.

• Cei care se identifică cu Salvatorul își leagă valoarea de capacitatea de a-i salva pe ceilalți.

Iar poveștile reflectă adesea exact această dinamică: un Erou salvează o Victimă de un Răufăcător.

Repetarea tiparului la nesfârșit

Dacă repetăm acest tipar la nesfârșit, nu cumva perpetuăm involuntar o ciclitate toxică?

Poate ai fost în relații unde:

• Te-ai simțit mereu cel/cea care trebuie salvat(ă),
• Sau ai fost cel/cea care a încercat cu disperare să-l/o „repare” pe celălalt,
• Sau poate ai ajuns, fără voie, în rolul celui „rău”, critic, care spune lucruri dure.

Vestea bună este că, odată ce devii conștient de aceste dinamici, le poți transforma. Există o alternativă sănătoasă: Triunghiul Împuternicirii, propus de David Emerald, care propune trei noi roluri.

Cum putem transforma Triunghiul Dramatic în Triunghiul Împuternicirii

Este un model social creat de dr. Stephen Karpman (membru al Screen Actors Guild) care evidențiază un ciclu distructiv în care oamenii se proiectează inconștient în roluri: Victima, Salvatorul sau Persecutorul.

(Notă: Karpman subliniază că termenul „Victimă” se referă la cineva care joacă rolul de victimă, nu la cineva rănit în mod real.)

Mai târziu, coach-ul David Emerald a propus o alternativă pozitivă: Triunghiul Împuternicirii, cu rolurile de Creator, Antrenor și Provocator.

David Emerald a propus următoarele transformări:

• Victima devine Creator – își asumă viața și alegerile sale.

• Salvatorul devine Antrenor – oferă sprijin fără a prelua responsabilitatea celuilalt.

• Persecutorul devine Provocator – oferă lecții și pune limite, provocând la creștere.

Hai să vedem cum se transformă aceste roluri în relațiile de cuplu și cum putem ieși din drama care ne separă, ca să facem loc unei iubiri autentice și responsabile.

1: De la Salvator la Antrenor

În multe relații, unul dintre parteneri se identifică cu rolul de „vindecător” sau „erou”. Vrea să-și salveze partenerul de trecutul său, de greșelile sale, de durerea lui. De multe ori, o face cu cele mai bune intenții, dar în timp, ajunge să se epuizeze sau să devină controlator.

Adevărata transformare apare când Salvatorul învață să se retragă un pas. Să ofere sprijin, nu salvare. Să înțeleagă că fiecare adult e responsabil pentru propria vindecare. Să înlocuiască controlul cu încredere.

Antrenorul iubește fără să se sacrifice. Oferă spațiu fără să abandoneze.

2: De la Victimă la Creator

Victima din relație se simte neputincioasă. Așteaptă să fie văzută, iubită, validată — dar dintr-un loc de lipsă. Își pune fericirea în mâinile celuilalt și se simte rănită când nu primește ce așteaptă. Apare adesea drama: „Nu mă înțelegi”, „Nu faci destul pentru mine”, „Eu mereu dau, tu nu.”

Transformarea începe când Victima învață să-și recunoască puterea interioară. Să creeze siguranță în ea însăși, nu să o ceară compulsiv de la partener. Să ceară cu blândețe. Să își asume propriile emoții. Să devină activ în procesul de relaționare.

Creatorul își construiește relația conștient, nu o trăiește din frică sau nevoie.

3: De la Persecutor la Provocator

Persecutorul este cel care ridică vocea, critică, pare că atacă. De multe ori, în spatele acestui comportament e o frustrare uriașă, o teamă că nu e ascultat, iubit, respectat. Sau poate doar o nevoie disperată de control.

Dar când acest personaj devine conștient, se poate transforma în Provocatorul care inspiră. În loc să rănească, pune limite. În loc să critice, verbalizează nevoile sale. În loc să controleze, creează spațiu pentru responsabilitate reciprocă.

Provocatorul nu mai vrea să „pedepsească”, ci vrea să „trezească”.