Andreea Giurgilă
Coach profesionist & Master NLP
Programează o sesiune

Este din nou acel moment al anului în care îți faci rezoluții. Poate le-ai notat pe o foaie, poate le-ai gândit în grabă, poate le-ai spus cuiva sau doar ți le-ai promis în gând. Anul acesta va fi diferit. Mai clar. Mai așezat. Mai aproape de ce contează cu adevărat pentru tine.

Și totuși, dacă te uiți în urmă, știi deja cum arată acest început. Entuziasm, motivație, energie colectivă. Apoi, încet, multe rezoluții se estompează. Nu dispar brusc, ci se diluează. Devin „lasă că văd eu”, „mai târziu”, „nu e chiar momentul”. Nu pentru că nu ai voință. Nu pentru că nu ești suficient de disciplinat. Ci pentru că majoritatea rezoluțiilor sunt construite fără un cadru care să le susțină în timp.

Ne-am obișnuit să tratăm rezoluțiile ca pe niște dorințe ambalate frumos la început de an, nu ca pe niște decizii personale conștiente. Le confundăm cu obiective, le încărcăm cu presiune, le legăm de „trebuie” și ne mirăm când devin greu de dus. În realitate, rezoluțiile nu sunt despre a te forța să devii altcineva, ci despre a-ți clarifica intenția și direcția din care vrei să acționezi.

Acest articol este o invitație la a te opri puțin înainte de a merge mai departe. Să înțelegi ce sunt rezoluțiile, de ce eșuează atât de des și cum pot fi transformate din promisiuni fragile în decizii asumate, susținute din interior. Nu ca să faci mai mult. Ci ca să faci mai coerent, mai conștient și mai aproape de tine.

CUPRINS

Ce sunt, de fapt, rezoluțiile

Rezoluțiile sunt, în esență, decizii personale conștiente orientate spre un scop. Nu sunt un „ar fi bine să…”, nici o listă de dorințe notate pe 1 ianuarie și nici planuri strategice cu termene și KPI-uri ca la muncă. Rezoluțiile stau undeva la mijloc: au direcție, dar nu au încă mecanism. Au intenție, dar nu sunt încă un sistem.

O rezoluție este o promisiune făcută sinelui. Nu una pentru a impresiona sau pentru a primi validare, ci una intimă și personală. Ea începe din interior și se exprimă în exterior prin alegeri și acțiuni. De aceea, o rezoluție are două componente clare: punctul de pornire – ce aleg acum – și direcția – spre ce vreau să mă îndrept.

Diferența esențială față de ceea ce numim, de obicei, „obiective” este că rezoluțiile vorbesc despre intenție, nu despre performanță. Obiectivele cer rezultate măsurabile: „până la data X”, „în procentul Y”, „în valoarea Z”. Rezoluțiile, în schimb, pun reflectorul pe alegere: „asta vreau să construiesc”, „aici vreau să mă schimb”, „asta vreau să opresc”, „așa vreau să fiu”. Ele creează un spațiu mental de început, un fel de reset care îți permite să încerci din nou fără presiunea imediată a măsurării.

Și totuși, exact această lejeritate le face vulnerabile. Fără un cadru clar, rezoluțiile rămân în zona frumoasă a intenției, unde e ușor să te simți bine doar gândindu-te la ele. Ele pot crea un început, dar nu garantează continuitatea. Iar când apare viața reală – oboseala, rutina, lipsa de timp sau un mediu nesusținător – promisiunea începe să se clatine.

Și atunci apare întrebarea firească: de ce renunțăm atât de repede?

De ce eșuează majoritatea rezoluțiilor

Majoritatea rezoluțiilor nu eșuează din lipsă de disciplină. Asta este explicația rapidă pe care ne-o spunem ca să închidem subiectul: „n-am fost suficient de consecvent”, „nu am voință”, „iar am abandonat”. În realitate, problema nu este caracterul. Problema este fundația pe care construim.

Foarte multe rezoluții sunt împrumutate. Le preluăm din atmosfera începutului de an, din comparații, din presiuni subtile, din acel „așa ar trebui”. Și atunci încep să sune la fel: „ar trebui să slăbesc”, „ar trebui să fiu mai organizat”, „ar trebui să fac mai mult”. Este limbajul clasic al unui nou început, dar nu este un limbaj care susține schimbarea pe termen lung.

„Trebuie” pornește din exterior și se simte ca o comandă, chiar și atunci când comanda vine de la tine. Creierul o citește ca pe o obligație și începe să opună rezistență: amână, negociază, găsește scuze. În momentul în care rezoluția devine o datorie, nu o alegere, firul începe să se rupă.

Rezoluțiile care rezistă nu sunt cele mai ambițioase, ci cele care sunt autentice. Nu ale Instagramului, nu ale familiei, nu ale ideii despre cum „ar trebui” să arate un an bun. Energia colectivă de început de an ajută, te ridică, te motivează. Dar este un val. Și după ce valul trece, rămâne o întrebare simplă: eu, cu mine, de ce vreau asta?

Aici apare al doilea blocaj major: lipsa clarității interioare. Când o rezoluție nu este conectată cu valori, nevoi sau sens personal, rămâne la nivel de intenție frumoasă. Nu are rădăcină. Iar fără rădăcină, primul obstacol o smulge: oboseala, haosul zilnic, lipsa de chef sau un context care nu susține schimbarea.

De aceea, înainte să te întrebi „cum mă țin de rezoluții?”, merită să te întrebi altceva, mai onest: rezoluția aceasta este a mea sau este doar un „ar trebui” bine ambalat?

Tipuri de rezoluții care funcționează

Nu toate rezoluțiile sunt la fel, deși la suprafață par că arată la fel: o propoziție scurtă, un „de mâine” și o speranță mare. Claritatea apare când începi să le vezi pe straturi — iar unul dintre cele mai utile filtre este triada: a avea – a face – a fi.

De multe ori, ne setăm rezoluții din zona de a avea: „vreau bani puși deoparte”, „vreau un corp diferit”, „vreau o casă mai organizată”, „vreau o relație”. Nu e nimic greșit aici, doar că a avea e, de obicei, un rezultat. Iar când te agăți doar de rezultat, rezoluția devine fragilă: dacă nu vezi repede progresul, te demotivezi.

Apoi vin rezoluțiile de a face: „vreau să merg la sală”, „vreau să citesc”, „vreau să gătesc mai des”, „vreau să mă țin de planner”. Acestea sunt mai concrete și, din perspectiva psihologiei comportamentale, au șanse mai mari să prindă contur pentru că se traduc în acțiuni repetabile. Aici intră, de fapt, primele trei tipuri:

Rezoluții de implementare: începi ceva nou (un obicei, o rutină, un proiect).
Rezoluții de stopare: închizi un comportament care te trage înapoi (fumat, amânare, doomscrolling, cumpărături impulsive).
Rezoluții de îmbunătățire: continui ceva ce faci deja, dar vrei să-l rafinezi (mai bine, mai des, mai atent, mai coerent).

Și apoi există stratul care schimbă jocul: a fi.

Rezoluții identitare: cine alegi să fii, nu doar ce bifezi. „Sunt un om care are grijă de corpul lui.” „Sunt o persoană care își respectă timpul.” „Sunt genul de partener care comunică direct.”

Cercetările din zona obiceiurilor și a schimbării comportamentale arată constant același lucru, în forme diferite: când îți legi acțiunile de identitate, crește coerența. Nu mai negociezi zilnic „fac sau nu fac?”, pentru că începi să votezi, prin gesturi mici, pentru omul care vrei să devii. De aici și forța rezoluțiilor identitare: ele nu repară doar un comportament; îți mută direcția.

Așa că întrebarea-cheie chiar merită pusă simplu, fără cosmetizări: din ce loc interior pornesc rezoluțiile tale — din „ar trebui”, din dorința de rezultat, sau din identitatea pe care vrei s-o construiești?

Rezoluții vs. obiective: o diferență subtilă, dar esențială

După ce începi să vezi rezoluțiile pe straturi — a avea, a face, a fi — apare firesc o confuzie frecventă: unde se termină rezoluția și unde începe obiectivul? La prima vedere, ele seamănă. Ambele sunt formulate ca intenții și vorbesc despre schimbare. Și totuși, funcționează diferit.

Rezoluțiile sunt despre orientare.
Obiectivele sunt despre execuție.

O rezoluție este o decizie interioară: o promisiune față de tine, legată de direcția în care vrei să mergi și de relația pe care o construiești cu schimbarea. Un obiectiv, în schimb, este un rezultat clar definit, cu pași, criterii și repere măsurabile. El răspunde la întrebarea: cum arată concret reușita?

Privite una lângă alta, diferența devine evidentă:

Rezoluție: „Vreau să am mai multă grijă de sănătatea mea.”
Obiectiv: „Merg la sală de 3 ori pe săptămână, timp de 12 săptămâni.”
Rezoluție: „Vreau să fiu mai prezent(ă) în relațiile mele.”
Obiectiv: „Am o conversație de check-in săptămânal cu partenerul.”
Rezoluție: „Aleg să fiu o persoană organizată.”
Obiectiv: „Îmi planific săptămâna în fiecare duminică seara, timp de 30 de minute.”

Rezoluția creează cadrul identitar și intențional, obiectivul traduce acea intenție în acțiuni concrete. Problemele apar atunci când le confundăm: fie tratăm o rezoluție ca pe un obiectiv („de mâine trebuie să fac X perfect”), fie setăm obiective fără o rezoluție în spate, fără sens și fără ancoră. În primul caz apare presiunea, în al doilea apare abandonul.

Într-un proces sănătos de schimbare, rezoluția vine prima. Ea spune cine vreau să fiu și în ce direcție mă mișc. Abia apoi obiectivele devin instrumente — nu obligații.

Altfel spus:
rezoluțiile îți aliniază busola,
obiectivele îți trasează drumul.

Iar când știi clar care e care, nu mai încerci să-ți forțezi viața într-o listă de „to do-uri”, ci construiești schimbarea din interior spre exterior — exact acolo unde are șanse reale să reziste.

Ce trebuie să faci diferit pentru ca rezoluțiile să funcționeze

În fiecare an, milioane de oameni își fac aceleași promisiuni, iar majoritatea renunță la ele înainte de sfârșitul lui ianuarie. Nu pentru că nu sunt capabili, ci pentru că pornesc dintr-un cadru greșit.

1. Începe cu autoanaliza, nu cu lista de obiective

Înainte să stabilești rezoluții noi, privește anul trecut. Ce a funcționat? Ce ai abandonat? Ce tipare se repetă? Fără această etapă, vei construi aceleași obiective pe aceleași fundații fragile.

2. Clarifică-ți valorile personale

Valorile sunt busola ta interioară. Ele nu sunt „ar trebui”, ci ceea ce contează cu adevărat pentru tine. Când o rezoluție nu este conectată la o valoare reală, devine rapid o obligație.

3. Descoperă „de ce”-ul tău real

Rezoluțiile susținute doar de motivație externă se epuizează rapid. Motivația intrinsecă este cea care te ajută să continui când apar obstacolele. Întreabă-te sincer: pentru cine și pentru ce vreau asta?

4. Ține cont de mediul tău

Mediul poate susține sau sabota orice rezoluție. Dacă obiectivul tău este în conflict direct cu contextul în care trăiești, ai nevoie fie de ajustări, fie de sprijin, fie de compromisuri conștiente.

5. Alege mai puțin, dar mai bine

Schimbările mari simultane cresc șansele de abandon. Concentrează-te pe una sau două arii-cheie și construiește de acolo.

6. Fă pașii suficient de mici

Un obicei nou trebuie să fie ușor la început. Primele 7 repetări sunt esențiale pentru integrare. Creativitatea și joaca ajută mai mult decât forța.

7. Leagă obiectivele de obiceiuri existente

Atașează noua acțiune de ceva ce faci deja. Obiceiurile existente devin ancore pentru cele noi.

8. Formulează rezoluțiile SMARTER

Rezoluțiile funcționează când sunt specifice, măsurabile, accesibile, relevante, încadrate în timp, ecologice și revizuibile, adică SMARTER. Evită formulările generale.

9. Caută obiectivul din spatele obiectivului

Întreabă-te ce nevoie emoțională servește obiectivul tău. De multe ori, rezoluția vizibilă este doar un substitut pentru ceva mai profund.

10. Folosește planuri de tip „Dacă… atunci…”

Aceste formulări cresc semnificativ șansele de acțiune, pentru că reduc efortul decizional.

11. Alege un partener de responsabilitate

Responsabilitatea împărtășită susține consecvența. Ideal, cineva din afara familiei.

12. Nu-ți expune rezoluțiile tuturor

Vorbitul excesiv despre obiective poate reduce motivația reală. Acțiunea construiește mai mult decât validarea.

13. Monitorizează-ți progresul

Un planner sau un sistem simplu de urmărire îți eliberează mintea și îți oferă claritate.

14. Privește rezoluțiile ca pe o călătorie

Rezoluțiile nu sunt o destinație fixă. Flexibilitatea și adaptarea sunt parte din proces, nu semne de eșec.

Cum susții rezoluțiile în viața reală

Rezoluțiile nu se susțin prin voință pură, ci prin mediu. Voința obosește, fluctuează și scade sub presiune; mediul, în schimb, lucrează constant, chiar și atunci când tu nu ai energie sau chef. De aceea, aceeași rezoluție poate funcționa într-un context și poate eșua complet în altul.

Mediul include tot ce te înconjoară: spațiul fizic, oamenii, programul, obiectele la vedere, aplicațiile din telefon, chiar și conversațiile pe care le porți cu tine. Dacă mediul nu este aliniat cu decizia ta, rezoluția va cere un efort disproporționat. Dacă mediul o susține, comportamentul devine aproape automat.

Un alt factor esențial este dimensiunea pașilor. Schimbările mari, începute brusc, activează rezistența internă. În schimb, pașii mici reduc fricțiunea și cresc șansele de continuitate. În procesul real de schimbare, consecvența bate intensitatea: e mai valoros să faci puțin, des, decât mult, rar.

Un instrument extrem de eficient este formularea intențiilor de tip dacă–atunci. Ele mută decizia din momentul de oboseală în momentul de claritate:

„Dacă apare situația X, atunci aleg Y.”
„Dacă nu am energie pentru varianta ideală, atunci fac varianta minimă.”

Astfel, nu mai negociezi zilnic cu tine. Ai decis deja ce faci când apare obstacolul.

În final, rezoluțiile funcționează atunci când sunt tratate ca experimente, nu ca teste finale de caracter. Nu „reușești” sau „eșuezi”. Încerci, observi ce funcționează, ajustezi și continui. Această abordare reduce presiunea, crește flexibilitatea și menține relația cu tine una de colaborare, nu de pedeapsă.

Schimbarea durabilă nu vine din forțare, ci din reglaj fin, repetat. Iar rezoluțiile care rezistă sunt cele care se adaptează, nu cele care cer perfecțiune.

Cum te poate ajuta „Roata Vieții” să-ți construiești rezoluțiile

Unul dintre motivele pentru care rezoluțiile eșuează este lipsa unei perspective de ansamblu. Ne concentrăm pe un singur obiectiv și ignorăm dezechilibrele din celelalte arii ale vieții.

Roata Vieții este un instrument de claritate care îți arată, vizual, cum stai în principalele arii ale vieții tale: carieră, bani, sănătate, relații, familie, dezvoltare personală, timp liber, contribuție. Fiecare arie influențează celelalte, chiar dacă nu este evident la prima vedere.

Atunci când îți construiești rezoluțiile pornind de la Roata Vieții, nu mai alegi obiective „la întâmplare”, ci te ghidezi după zonele unde există cel mai mare dezechilibru sau cea mai mare nevoie de atenție. Astfel, rezoluțiile devin aliniate cu realitatea ta actuală, nu cu o versiune idealizată a ta.

De exemplu, dacă scorul tău este scăzut la energie sau relații, un obiectiv legat exclusiv de performanță profesională va fi greu de susținut. În schimb, o rezoluție care pornește din zona cu cel mai mare dezechilibru are șanse mult mai mari să fie integrată și menținută.

Evaluează-ți echilibrul actual și folosește Testul Roata Vieții ca punct de plecare pentru rezoluții realiste și conștiente.

Un gând de încheiere

Rezoluțiile nu sunt despre perfecțiune, disciplină rigidă sau liste bifate impecabil. Sunt despre relația pe care o construiești cu tine în procesul de schimbare. Despre cum te asculți, cum îți respecți limitele și cum îți onorezi intențiile chiar și atunci când lucrurile nu ies „ca la carte”.

Atunci când rezoluțiile sunt conectate cu valorile tale reale, cu sensul personal și cu ritmul tău interior, ele devin stabile. Nu pentru că sunt ușoare sau lipsite de obstacole, ci pentru că sunt adevărate. Nu mai ai nevoie să te împingi din spate, pentru că știi de ce faci ceea ce faci.

Schimbarea durabilă nu se naște din forțare, ci din claritate. Din a înțelege ce stă la baza unui comportament, nu din a-l corecta la suprafață. Iar uneori, această claritate este greu de obținut de unul singur, mai ales atunci când tiparele se repetă sau motivația oscilează.

Dacă simți că aceleași rezoluții revin an de an sub forme diferite, o sesiune de o sesiune de coaching NLP 1:1 poate fi pasul care face diferența. Nu pentru a-ți spune ce „ar trebui” să faci, ci pentru a explora ce are nevoie să fie înțeles, numit și așezat corect, astfel încât schimbarea să pornească din interior și să poată fi susținută în timp.

Carieră & misiune

Rezoluții de Anul Nou care chiar funcționează: schimbări reale, nu promisiuni fragile

Ce sunt, de fapt, rezoluțiile

Dacă observi că repeți aceleași rezoluții în fiecare an, coachingul 1:1 te poate ajuta să înțelegi de ce apar aceleași blocaje.

De ce eșuează majoritatea rezoluțiilor

Tipuri de rezoluții care funcționează

Tipuri de rezoluții care funcționează

Rezoluții vs. obiective: o diferență subtilă, dar esențială

Dacă vrei să construiești rezoluții aliniate cu cine ești,