Atunci când crezi că nu mai poți- mai poți puțin!

Cele mai simple și banale evenimente din viața noastră au capacitatea să ne transforme cu adevărat.

Așa a fost și călătoria mea spre Vf. Iezer Păpușa. Aparent un varf destul de banal, fără să mă facă să mă pregătesc prea mult emoțional.

Am început traseul împreună cu niște prieteni, destul de în forță, as zice, însă la un moment dat am rămas fără puteri și la fiecare 10 pași aveam nevoie să mă întind la pamant, să respir profund și să-mi odihnesc corpul. Nu îmi mai fusese niciodată atat de rău pe munte.

O parte din prietenii mei au luat-o înainte și am rămas doar cu unul din ei. Mi s-a părut incredibil câtă răbdare a avut cu mine. Prezenta lui îmi dădea putere. Mi-am dat seama, cu aceasta că, uneori în viață este suficient să ai alături de tine o singura persoana, care sa te accepte așa „cum” ești și „cât” ești.

Cred că trecuseră deja 3 ore de când eu urcăm 10 pași și mă intindeam la pământ să îmi iau puteri. Aș fi putut decide în orice moment să mă întorc la cabană, însă am ales sa merg mai departe chiar dacă pur și simplu corpul meu fizic îmi cerea sa mă opresc.

Asta este una din poveștile mele cele mai „banale” din călătoria pe munte, însă atunci am învățat o lecție foarte valoroasa: atunci când cred că nu mai pot- mai pot puțin!