Atunci când crezi că nu mai poți – mai poți puțin!
Cele mai simple și banale evenimente din viața noastră au capacitatea să ne transforme cu adevărat.
Așa a fost și călătoria mea spre Vf. Iezer Păpușa. Aparent un vârf destul de banal, fără să mă facă să mă pregătesc prea mult emoțional.
Am început traseul împreună cu niște prieteni, destul de în forță, aș zice, însă la un moment dat am rămas fără puteri și la fiecare 10 pași aveam nevoie să mă întind la pământ, să respir profund și să-mi odihnesc corpul. Nu îmi mai fusese niciodată atât de rău pe munte.
O parte din prietenii mei au luat-o înainte și am rămas doar cu unul din ei. Mi s-a părut incredibil câtă răbdare a avut cu mine. Prezența lui îmi dădea putere. Mi-am dat seama, cu aceasta că, uneori în viață este suficient să ai alături de tine o singură persoană, care să te accepte așa „cum” ești și „cât” ești.
Cred că trecuseră deja 3 ore de când eu urcam 10 pași și mă întindeam la pământ să îmi iau puteri. Aș fi putut decide în orice moment să mă întorc la cabană, însă am ales să merg mai departe chiar dacă pur și simplu corpul meu fizic îmi cerea să mă opresc.
Asta este una din poveștile mele cele mai „banale” din călătoria pe munte, însă atunci am învățat o lecție foarte valoroasă: atunci când cred că nu mai pot – mai pot puțin!
